29 mai 2003. O dată care nu poate fi trecută cu vederea, demnă de a fi reţinută precum 1 decembrie, cea mai recentă perlă a lui Gigi Becali, 23 august, mineriadele, data ultimă a schimbăriiimplantului Danielei

Gyorfy, finalul telenovelei “Lacrimi de iubire” sau cel mai recent gol al lui Mutu…

Atunci lua fiinţă în Cluj-Napoca trupa de satiră şi umor studenţesc Comedica, din necesitatea organică a omului de a râde, căci trecuseră, să nu uităm, 13 ani şi aproape 3 mandate ale lui Ion Iliescu, aveam de toate, şi în magazine şi în afara lor, scumpiri şi corupţie şi făceam haz de necaz. Exponenţii acestui tip de comportament social, umoriştii, erau deja pe sticlă, preocupaţi de onorarii, sensibili mai mult la foşnetul banilor, închinându-se rating-ului şi entuziasmându-se la aplauzele pe bandă, pe când românii doreau spectacole Live, faţă către faţă, şi zâmbet către zâmbet.

   Aşadar, între două ardeleneşti vorbe mobilizatoare : “Mere ş-aşa” şi “Noa hai”, o mână de studenţi (cu creier şi idei) declarau râsul remediu pentru prostia de pretutindeni, umorul medicament compensat plămânilor zguduiţi de cascadele de râs ale publicului şi aplauzele terapie la mizeria fizică şi morală cu care ne confruntăm zi de zi, ceas de ceas şi merţan de merţan.

   Iancu Şerbănescu, liderul trupei, acest bărbat între bărbaţi, om luminat şi conducător destoinic (dacă am vorbi ca şi înainte de ’89), lider cu carismă şi cu skills-uri numeroase in human resources (dacă vorbim în termeni noi) sau şmenar cu papagal beton şi vrăjeală trendy (ca să fim înteleşi de generaţia foarte cooltă şi tânără), a avut curajul să strângă rândurile şi să gândească etapele ulterioare ale dezvoltării a ceea ce este Comedica. Istoria acesteia a început propriu-zis în febra pregătirii unui bal al studenţilor de la Facultatea de Medicină din Cluj, când organizatorii s-au gândit că spectacolul ar avea nevoie de un moment de culoare. Ideea salvatoare a fost resuscitarea momentelor de umor medical, ale Brigăzii UMF, care se bucurase de un mare succes în perioada comunismului. Astfel, alături de Iancu, Bogdan, Vlad, Vali, Marius, Elisa şi alţii, toţi studenţi la Medicină, au muncit enorm până la prima apariţie pe scenă.

   Odată “inevitabilul” produs cu succes, au urmat zeci de spectacole în toată ţara, iar mii şi mii de români de toate vârstele şi buzunarele au uitat minute în şir de necazurile cotidiene, s-au regăsit în momentele prezentate pe scenă, plecând cu sufletul mai uşor şi cu promisiunea că vor reveni la orice “consult” al Comedicilor.

   Treptat, tematica medicală a început să dispară din repertoriul Comedica, din cauza publicului relativ restrâns pe care îl viza. Aşa că au hotărât să diversifice temele abordate în texte şi să îşi lărgească echipa. Au organizat preselecţii şi, aşa cum e şi firesc, au existat o mulţime de doritori să li se alăture, însă precum spune proverbul “la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, mulţi au fost acceptaţi şi foarte mulţi au fost sfătuiţi să rămână pe mai departe spectatori. Însă cei care au avut norocul şi mai ales talentul pentru a fi acceptaţi, fie ca membri de bază ai trupei, fie ca şi colaboratori ocazionali, au avut parte de experienţe de neuitat şi de un public extrem de primitor.

   Noua formulă părea să funcţioneze perfect. Apariţii peste apariţii, spectacole exclusive ale trupei, premii importante la Festivalurile de Umor din ţară, publicul din ce în ce mai numeros, toate acestea au făcut ca Trupa Comedica să devină un nume în Cluj, dar şi în alte oraşe din ţară.